Povestea noastră
Bună! Sunt Elena, fondatoarea studioului, flautistă, pedagog muzical și aparent albastru e culoarea mea preferată :D.
M-am născut în secolul trecut și tot atunci s-a născut și pasiunea mea pentru tot ce înseamnă artă. Pictura, arta actorului, dansul, le-am experimentat pe toate, însă muzica a reușit să le sintetizeze și să fie un mijloc de expresie dincolo de cuvinte.
Încă un lucru care îmi plăcea de mică era să explic. Explicam orice, oricând, oricui, cu multă răbdare și responsabilitate.
Acum 8 ani am descoperit pentru prima dată că aceste două pasiuni pot crea ceva unic. Pot ajuta, inspira, încuraja și bucura. Cu timpul am înțeles că doar prin asigurarea unui spațiu sigur, empatie, disciplină și structură, poți ajunge la performanță; că jocul este esențial în procesul de învățare a copiilor, iar curiozitatea este cel mai important motor al evoluției.
Cred cu tărie în excelență prin entuziasm și sunt extrem de recunoscătoare că am cunoscut persoane, care au aceeași viziune asupra educației artistice. Aceste persoane formează acum echipa pedagogică ”Nr.8”.
Vă invit să-i cunoașteți:
Echipa